
Scurt istoric.
Marie Anne Adelaide Lenormand a fost o prezicătoare faimoasă de pe timpul lui Napoleon. Se spune, că ea a fost consilierul lui Josephine Bonaparte și sfătuitorul împăratului Napoleon, spunându-i acestuia că nu va avea success în cuceririle sale militare, rezultatul fiind încarcerarea în Bastilia.
Folosirea cărților Lenormand aduc numeroase înțelesuri, acestea fiind interpretate diferit de fiecare interpret în sine.
Realitatea.
Folosesc aceste cărți de aproximativ trei ani de zile și pot să vă spun că din toate etalările pe care le-am avut, niciodată nu am dat greș asupra interpretării viitorului. Nu consider că este păcat să-ți cunoști viitorul sau greșelile trecutului ce pot avea repercursiuni asupra viitorului, consider că dacă au fost lăsate și permise pe Pământ, ar fi păcat să nu le folosim.
Teoria mea asupra viitorului reprezintă, totalitatea alegerilor pe care le putem face în acest moment pentru a beneficia acum de rezultat sau mai târziu de același rezultat, timpul făcând diferența între cele două rezultate identice.
Exemplu: Alegerea de a mânca un măr peste o oră, îmi va aduce un rezultat imediat, alegerea de a mânca un măr peste o săptămâna, îmi va aduce un rezultat îndepărtat, rezultatul final fiind același. Tot ce vreau eu să vă explic este că, oricum ne-am împotrivi destinului, oricât am ocoli și ne-am chinui să nu ajungem acolo unde nu ne dorim, această forță ne va împinge întotdeauna să ajungem acolo unde ne este scris.
Acum, că ați citit teoria mea asupra viitorului, vă voi spune părerea mea despre arta divinației și de ce nu ar trebui să găsim prejudecăți asupra ei. Dacă vei afla prin cărțile Lenormand, că în zilele următoare, există posibilitatea să fii acceptat la un job, deși tu ai fi vrut să-ți depui CV-ul dar ai ezitat, ai face alegerea acum sau mai târziu? Oricând ai face alegerea respectivă, oricum o să fii acceptat la un posibil post similar. Cum? Mecanismul universului o să calculeze toate probabilitățile prin care TU vei primi acel post și nu X, Y sau Z. De ce? Pentru că tu meriți acel post și tu l-ai atras prin Legea Atracției.
Aceste cărți oferă posibilitatea împlinirii rezultatului, nicidecum un rezultat precis. Poți s-o numești o pregătire înainte ca ea să se întâmple. Cred că, cu toții ne-am dori să știm ce se va putea întâmpla peste câteva zile, săptămâni, luni și cum putem preveni întâmplările negative din viața noastră.
Acum o să mă întrebi cum am putea preveni întâmplările negative dacă ele deja sunt scrise în cartea vieții, nu? Să ne imaginăm că există posibilitatea ca tu să ai o fractură la piciorul drept. De ce ai merita o întâmplare negative în viață ta? Dacă ne aducem aminte, acum câțiva ani, ai lovit un cățel cu piciorul drept de câteva ori, nepăsându-ți de durerea pe care o simțea. Dacă ai fi ales să nu-l lovești și să-i oferi iubire prin mângâierea ta, acea întâmplare negativă ar fi fost ștearsă. De aceea ne-a fost lăsat liberul arbitru, deoarece Universul știe că tu o să ai o fractură la picior cândva, dar îl poți convinge că nu meriți să ți se întâmple, ci poate altei persoane, pentru că întotdeauna vei alege binele și nu răul.
Așadar, dacă doriți să vă cunoașteți viitorul relativ, puteți să-mi lăsați un mesaj privat pe această pagină.
Oricum ai ocoli să-l afli, oricât ai ezita să mă întrebi, într-o zi ți-l voi spune!